mă gândesc că ești genul de bărbat...

Mă gândesc că ești genul de bărbat care m-ar cuprinde în brațe și ar dansa cu mine în bucătărie.
Genul care mi-ar aduce flori într-o lume în care bărbații aduc flori tot mai rar.
Genul care m-ar întreba zilnic dacă am avut o zi bună.
Genul care m-ar iubi.

Dar apoi mă gândesc că nu vreau genul ăsta de bărbat și tot ce am spus înainte de "dar" nu mai contează...
"Absurd! Cum să  nu vrei?!" vor zice unii.
Simplu.
Pentru că pot să dansez singură în bucătărie, să îmi iau singură flori, să evaluez singură cât de bună sau rea a fost ziua și să mă iubesc. Pentru că independența e mai importantă decât iubirea și pentru că nu am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine.
Poate că vreau genul de bărbat de care să am eu grijă ca de un pui de pisoi.
Dar întotdeauna mi-am zis că nu am un gen preferat și tot ce am zis înainte de "dar" nu mai contează.