marți, 6 octombrie 2015

chihlimbar (Erick 2)



L-am găsit la laptop, cu o pungă de chipsuri lângă el. E tare simpatic atunci când ronțăie chipsuri sau orice altceva crocant. Are părul ciufulit și încă nu și-a pus ochelarii. E clar că de abia s-a trezit. Nu îl bag în seamă și mă duc direct în bucătărie să-mi fac o cană mare cu ceai verde. Nici nu mă aude, e concentrat. Probabil lucrează la proiectul ăla. Cred că e greu să fii student la medicină. Ești tot timpul ocupat. Nu că la actorie ar fi mai ușor. Erau zile când stăteam 12 ore la repetiții. Iar acum...acum totul pare în zadar, dar nu este. Pentru că mi-a plăcut și încă îmi place. Contează că nu sunt actiță? Ei...da. Dar eu sunt în sufletul meu și în pielea mea și în mintea mea. Mereu. Mai puțin cu Erick. Cu el niciodată. E prea bun. Pe el nu îl pot păcăli. Decât dacă vreau, dar chiar nu vreau. Vreau ca el să mă vadă exact așa cum sunt. Și mă vede. Și mă bucur că îi place ceea ce vede, chiar iubește. Da, băiatul ăsta știe să iubească. 
Mă întorc cu ceaiul.
Încă e concentrat, dar tresare când intru în cameră.  
- Când te-ai întors?
- Când am plecat?
- Ai dreptate. Când m-am trezit erai peste tot. Știi tu...
- Știu.
- cum faci asta?
- chihlimbar
- chihlimbar?

Mă duc în spatele lui (stă pe scuan, încă la laptop) și-i șoptesc în ureche
"chihlimbar". Se uită la mine cu ochii lui adânci. Îl sărut lung și buzele noastre dansează așa cum îmi place mie. Mă ia în brațe, mă dezbracă și începem să ne iubim pe scaunul mic. dar nu ne place. Așa că ne mutăm pe podea. Oricum e prea cald în casă. Sau prea cald în noi? Nu știu. Știu doar că ardem și că ne mistuim unul într-altul. Dar știi ce e frumos? Că la final suntem mai mult decât cenusă. Suntem păsări Phoenix de fiecare dată după ce ne iubim. Cum numai noi știm să o facem. Cum știm că nu ne-a iubit și nu ne va mai iubi nimeni. Două focuri de artificii pe un singur cer. Asta suntem, Erick. Asta suntem.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu