Când veneam târziu, el mă aștepta pe fotoliu citind și de îndată ce deschideam ușa, mă fixa cu o privire plină de-un reproș duios și-mi spunea:
- De ce vii tocmai acum? Am nevoie de hrană, darling!
- Vom pregăti ceva îndată. Nu știai unde e frigiderul, lup flămând?
- Nu de ce e în frigider am eu nevoie. Lasă-mă să gust din buzele tale, să beau irisul proaspăt și viu al ochilor tăi melancolici, ochi de lolită văratică!
- Oh, dar tu nu ești lup, nici chiar un pui de lup, ești motan! Parcă eu nu vreau să mă hrănesc din tine sub un clopot de sticlă, la lumina lunii, când mai cade câte o stea?
- Poate ar trebui să torc în acest caz? spunea zâmbind ștrengar în colțul gurii.
- Poți să torci cât timp pregătesc cina.
- Dacă mă lași să torc lângă tine e perfect!
- Te las motan blând, motan cuminte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu