Toți scriem cel puțin un roman

        În fiecare dimineață întorc o altă pagină a vieții mele, dar până acum toate paginile au fost la fel. Aceleași pagini gri fiindcă eu nu știu să le pictez. Aceeași oameni  cărând litere în spate și eu ascunzându-mă în spatele lor. Același roman- romanul vieții mele, pe care îl scriu însă parcă prea lent, cu o pană înmuiată în lacrimi. De ce lacrimi? Pentru că sunt eminamente sentimente îmbrăcate în perdele chihlimbarice cusute din aripi de fluturi sau poate pentru că nu sunt decât un mare nuștiuce care mă influențează constant.                           

 Nu-mi place în cartea me. Vreau să o schimb. Vreau să șterg ce s-a scris până acum, sau să schimb măcar câteva rânduri, dar nu pot. Nu pot modifica trecutul în vreun fel, poate doar rupând paginile, dar asta nu vreau. Iar chiar în acest moment (nu cel al cititorului, ci momentul meu), scriind despre romanul vieții mele, mai adaug o pagină în el. Și nici pe aceasta nu o voi putea șterge. Uneori cred că în romanul meu, eu- protagonista- joc rolul unui poet damnat atât de bine încât ajung la un moment dat să nu mai fiu protagonista. Propriile litere intrinseci mă ignoră, mă renegă, mă împing în cel mai colțuros colț al paginii și se pregătesc să mă arunce de tot din cartea pe care de fapt eu o scriu. Dar eu lupt să rămân și uneori ajung din nou în miezul paginilor mele fade,  dar măcar sunt în miezul lor, nu rătăcesc prin colțuri tăioase.

Și mă întreb uneori, oare romanul altcuiva cum arată?... Oare ar vrea să ștargă unele rânduri din paginile scrise, așa cum vreau și eu? Oare ar vrea să scrie paginile viitoare cu mai multă grijă și atenție, așa cum vreau și eu?

 Oare eu am avut vreodată un rol cât de mic în romanul vieții cuiva? Nu. Nu cred că am avut.                       

 Sunt condamnată să trăiesc într-un singur loc- romanul vieții mele cu pagini de cenușă  pe care se aștern litere din sârmă ghimpată. Romanul vieții mele e scăldat în spleen fiindcă nu mi-a dat nimeni creioane colorate să-l transform într-o frumoasă carte de colorat.                                                  

Iar viața, viața este într-adevar un roman pe care-l scriem noi înșine sub atentul ochi viguros al destinului...