Cum, tu n-ai
aflat?! Eu vreau să cumpăr secrete, nu ştii? Zi-mi secretul tău şi-l cumpăr
cu-n bănuţ mefistofelic! Căci propriile-mi secrete nu-mi ajung şi vreau a ma
delecta cu lugubrul labirint al trecutului tău...
Sunt avidă în special de detalii minuţioase,
căci dacă-mi spui doar când, cum, unde şi ce ai făcut, eu nu voi fi nici pe
departe mulţumită. Eu vreau să ştiu tot ce se ascunde în spatele privirilor
voastre inocente ce adăpostesc secrete fascinante, emoţionante, uneori puţin
zaharisite poate, alteori cutremurătoare...
Dar nu te voi judeca indiferent de
natura secretului ce-l ascunzi într-un sac bine legat şi îngropat adânc printre
alte felurite amintiri. Să nu te aştepţi din partea mea la vreun acces de
ilaritate sau la persiflări, nu! Tot ce vreau e să sting focul voracităţii din
mine cu stropi înceţoşaţi din trecutul tău şi al altora.
Poate cândva voi reuşi să reduc flăcările nimicitoare ale curiozităţii la
câteva scântei pâlpâinde, dar acum totul arde. Flăcările mă mistuie şi nu-mi
dau pace şi singurul mod de a le domoli sunt şoaptele secretelor voastre, şoaptele sunt singura morfină ce temperează pe moment văpaia, dar odată trecut
efectul, parcă flăcările renasc şi de fiecare dată mai mari.
Nu m-aş fi gândit înainte că apa poate lua foc, dar se pare că picăturile
secretelor voastre sunt fierbinţi şi-n loc să stingă curiozitatea unui suflet
avid de poveşti, secrete şi gânduri străine, ele sunt precum benzina. Ard! Şi
ard în mine odată cu mărturisirile cumpărate cu bănuţi mefistofelici şi vorbe
glazurate cu deşertăciune.
Poate că focul nu poate fi stins decât cu lacrimile propriilor secrete
odată acceptate, dar mărturisirile străine sunt precum smoala topită cu gust de zahăr, pe când propriile ascunzişuri ale trecutului sunt îngheţate şi au
gustul amărăciunii presarată cu piper.
Tu ce secret ascnzi în spatele privirii ce încearcă să se furişeze în alte
minţi pentru a fugi din labirintul propriul trecut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu