sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Te caut, dar eşti de negăsit...



       Cu faţa biciuită de aprigul vânt, îmi continui drumul fără de sfârşit. Te caut perpetuu dar se pare că eşti de negăsit. Şi poate că-i mai bine aşa, căci dacă te-aş găsi, atunci aş pierde o parte din libertatea mea, fiindcă ar trebui să o împart cu tine.
De ce nu te găsesc? Numai tu ştii sau poate că nici tu...Poate că sufletul tău e dominat de grandomanie şi de narcisism într-atât de mult încât nici tu nu mai ştii cine eşti, crezându-te mult superior pentru autoanaliză, crezând că alţii trebuie să te analizeze şi socotind orice critică un sacrilegiu la adresa ta. 
Eu nu te cunosc fiindcă te-am căutat în zadar, dar ştiu că eşti orgolios peste măsură şi mai ştiu că eşti precum un poltron emaciat, fugind de teama unei priviri, ştiind că ar putea fi o privire pe care n-ai să poţi s-o uiţi uşor. Şi fugi...Fugi continuându-ţi drumul incorigibil, dar refuzând să admiţi când greşeşti, refuzând să urmezi o altă cărare ce ar putea fi pavată cu trăiri şi emoţii proaspete şi alegând în schimb aceeaşi veche potecă pe care toţi o aleg. Dar nu mă surprinzi fiindcă ştiu că în esenţă toţi sunteţi la fel chiar dacă în aparenţă diferiţi. 
O voce tremurândă îmi tot şopteşte că tu ai putea fi altfel, dar acea voce e optimismul din mine, deci nu mă-ngrijorez căci ştiu că este în minoritate. Ştiu că nu sunteţi toţi la fel fiindcă fiecare persoană este unică, dar mentalitatea ta nu diferă cu mult de-a lor sau chiar deloc...Aceeaşi concupiscenţă, acelaşi mod ireverenţios de a gândi... aceiaşi!
De asta poate că e mai bine că nu te găsesc sau că tu nu vrei să fii găsit...Nu ştiu... Ceea ce ştiu e că te caut. Şi o fac pentru a-ţi da şansa de a te regăsi, dar dacă refuzi această şansă, este pierderea ta şi atunci vei fi condamnat să rămâi în strâmta şi săraca lume a  lubricităţii, perpetuu personaj al unei diatribe cu accente de tragedie...
Dar rămâi cu bine, rămâi unde vrei tu. Poate într-o zi o să te laşi găsit sau poate te voi găsi fără să vrei, salvându-ţi sufletul din marea mediocrităţii, dar luând o fărâmă în plus de normalitate asupra sufletului meu odată cu intersectarea destinelor noastre şi poate pentru un timp unirea lor într-unul singur. Optimismul îmi strigă că pentru totdeauna, dar ştiu că dacă te voi găsi vreodată, va fi doar pentru un timp... 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu