luni, 6 martie 2017

Eu am scântei. Eu cred



Mi-a spus că nu vede nicio scânteie în ochii mei. Mi-a spus că îmi lipsește entuziasmul.
Oare așa e? Poate chiar îmi lipsește...poate am obosit prea repede să merg pe un drum care e departe de cum mă așteptam să fie. Poate îmi lipsește entuziasmul pentru că sunt mai realistă.
Dar scântei am, am destule!
E în mine un zbucium de scântei ca un cer de august în ploaia lui de stele. Și cândva o să știu în ce să-mi vărs scânteile. Cândva o să fac un foc cu tot ce e în mine și atunci îl vor vedea și ei.
Nu știu ce e textul ăsta. Arată mai mult ca o pagină de jurnal. Arată un pic ca dezamăgirea. Arată ca o scânteie rănită.

Și totuși, speranța chiar moare ultima și în viață nu există doar o ușă, nu există doar un drum. Găsești intersecții și găsești ferestre. La momentul potrivit, o să găsești tot ce ai nevoie. Eu cred.

duminică, 8 ianuarie 2017

inocența ielelor


Inocența ielelor îmi șuieră în urechi ca un viscol din iernile de altădată. Și suflul ăsta iernatic devine țipăt și mă zgârie și mă cheamă și mă înconjoară într-o strânsoare care îmi face oasele să plângă sub greutatea cărnii strivite. Mă simt mică și încolțită și mă zgribulesc sub greutatea unui viscol dintr-o iarnă al cărei an l-am uitat. Și simt un frig care sapă în mine și taie și vreau să plâng, dar lacrimile mi-ar îngheța pe obraji. Și ielele mă tot strigă, cu glasuri blânde și inocente și ademenitoare, la fel cum ademeneau sirenele marinarii spre moarte. Dar ielele îmi promit că e doar un dans inocent, în picioarele goale, în zăpada dintr-o iarnă al cărei an o să îl uit cândva. Pentru că e doar dansul ăsta inocent, ținând ielele de mână, și nu o să plec nicăieri, deși poate aș vrea, și nu o să se întâmple nimic neobișnuit, deși poate aș vrea. Și peste o bătaie de pleoape voi fi tot în iarna asta pe care cândva o să o uit. Sau poate nu.


luni, 26 decembrie 2016

un urs polar, luna şi o lume



Pe spatele unui urs polar cred că e tare cald. Mi-aş băga degetele adânc în blana lui deasă. Doar degetele de la o mână. În cealaltă aş ţine felinarul confecţionat dintr-o bucată de lună, bucata mea preferată. Aş merge peste mări şi munţi şi ţări, ape şi păduri, prin ceaţă, prin soare. Prin lume. Ar fi chiar mai bun decât Trans Siberianul. Am fi doar eu, ursul meu şi lumea. Când aş vedea-o pe toată, m-aş întoarce acasă. Dar nu aş mai fi eu. Şi casă nu ar mai fi una singură, ar fi fiecare loc în care am lăsat o bucată din mine şi în care am primit o bucată în schimb.




















Pe ursul meu polar, cu luna în braţe, prin lume.
Ar fi un fel de rai.

sursa foto salome