duminică, 25 septembrie 2016

Se dusese pe acoperișul blocului și se privea pe sine.



Da, se dusese pe acoperișul blocului.
Nu, nu se uita la stele.
Nu, nu voia să se arunce.
Nu, nu se gândea la nici un el.
Nu, ăsta nu e un text romantic.

Se dusese pe acoperișul blocului și se privea pe sine.
Pe dinafară și pe dinăuntru.
Se simțea întreagă, se simțea vie.
Trăgea aerul rece în piept și știa că e destul.
Era încrezătoare.
Era frumoasă.
Și știa că nimic nu o va mai doborî.
Era puternică.
Este și va fi!

miercuri, 21 septembrie 2016

când doar unul din noi aude valurile...


E frig, e al naibii de frig.
Tu îmi trimiți poze cu luna plină deasupra mării. Îmi povestești cum bate vântul și cum se aud valurile. Mă faci să vreau să fiu acolo, cu tine, să le ascultăm împreună. Doamne, cum ne-am zgribuli unul în brațele celuilalt, sub luna aia frumoasă înconjuată de nori. Poate chiar ne-am săruta, sigur ne-am săruta. Până atunci, doar inimi virtuale și săruturi imaginare. De ce e așa greu să fii aici, sau să fiu acolo? De ce se întâlnesc oamenii atât de greu? De ce e totul atât de impalbabil, de virtual? Dragostea n-ar trebui să fie simplă?
E așa greșit dacă vreau să privim valurile împreună, zgribuliți unul într-altul?
E grav dacă vreau ceva real? E grav dacă vreau mai mult decât conversații internautice?
Nu, nu e! E normal să vrei să fii iubit, atins, sărutat, îmbrățișat...
Suntem oameni și e cât se poate de normal. E frumos. E și mai frumos când se întâmplă.



 Dacă se întâmplă...



marți, 20 septembrie 2016

îmi pusesem bluza din dantelă albă pentru tine



Îmi pusesem bluza din dantelă albă și te așteptam să vii. Ai sunat să-mi zici că nu mai poți, dar eu m-am întins pe podea și te-am așteptat în continuare, crezând că o să poți mâine.


Îmi pusesem bluza din dantelă albă pentru tine și te așteptam pe podea cu părul răvășit.
Dar nu ai mai sunat, nu ai mai venit.


sursa foto keepingmypride